Despre limonada

Vedeti voi, eu scriu ce imi vine. Tocmai pentru ca acum beau limonada, de aceea aveti norocul sa cititi ceva despre limonada.

Ma uit la ea si imi dau seama ca ma inspira. Imi vine sa ii descriu fiecare coltisor de lichid, fiecare atom de apa, fiecare unduire...Limonada asta este, prin excelenta, acra. Nu are zahar. Si nu..nu pentru ca nu vreau sa aiba zahar, ci pentru ca asa e buna o limonada: acra. Iti strepezeste dintii si te face sa te gandesti la ceva dulce ca sa iti treaca acreala. E ca la inductia matematica.

Si de multe ori fac ceva ca sa ma gandesc la altceva. De exemplu: acuma scriu dar ma gandesc la modul fascinant in care cloncane tastatura. Si cand privesc un apus: nu ma uit la soare(nu sunt prost) ci ma uit la cer...la intreaga imagine. Cum ar fi sa privesti un tablou din Pointilism din apropiere? Ai vedea puncte. Asa e si cu viata. Nu ma gandesc(nu sunt prost) la ce fac acum: ma gandesc la urmari, la ce vine dupa "acum". Acum si atunci tot asa sunt. Cand vorbesti de acum, te gandesti la...ce a fost, la atunci, iar cand vorbesti de atunci te gandesti la acum.

Am ajuns la concluzia ca asa suntem noi oamenii facuti. Suntem, cum imi place sa spun, obiecte care simt. Folosim obiecte ca sa simtim...mai trist...ne folosim pe noi, ca sa simtim. E ca la limonada. Folosim acreala ca sa simtim dulcele.